Sindicatul Liber Apa Brăila a fost înființat în anul 1991 și funcționează cadrul serviciilor de apă și canal în Brăila, respectiv în cadrul Companiei de Utilități Publice ”Dunărea” Brăila. Sindicatul are 650 de membri – din 1.000 de angajați si este sindicat reprezentativ la nivel de unitate lucrativă.
”Sindicatul este singura organizație care poate negocia drepturile salariaților”, spune Ionel Chiscăneanu, președintele Sindicatului Apa Brăila, sindicat membru al Federației Sindicatelor din Transporturi și Servicii Publice.
În plan general, mișcarea sindicală este cea căreia îi datorăm drepturile de care ne bucurăm în acest moment. Ni se pare normal să lucrăm opt ore pe zi și să avem liber la sfârșit de săptămână. Cu 200 de ani în urmă, muncitorii nici nu visau la așa ceva. Drepturile pe care le trăim s-au născut foarte greu, cu sacrificii de sânge.
Astfel, primele manifestări legate de ziua de lucru de 8 ore au avut loc în Australia în 1856. Trebuie menționat că cererile privind ziua de lucru de 8 ore se refereau în primul rând la minori: muncitorii nu voiau să își mai vadă copiii murind prin fabrici din cauza epuizării. La vremea respectivă și copiii munceau, din cauza sărăciei familiilor lor.
Alt exemplu: o manifestație muncitorească, reprimată de autorități, s-a soldat, în mai 1886, în Chicago, SUA, cu 15 morţi, zeci de răniţi şi câteva condamnări la spânzurătoare. Acea mișcare a născut sărbătoarea de 1 Mai…
Oamenii tind să uite prea repede aceste sacrificii făcute pe altarul libertăților cetățenești, motiv pentru care mișcarea sindicală a intrat acum într-un con de umbră, a fost eliminată din mainstream, nu mai este la modă, oamenii o resping, în ciuda evidenței că salariile sunt înghițite de o inflație galopantă, sărăcia se generalizează – și asta nu numai în România. Iar ”amnezia” popoarelor este ”locuința” celor mai fioroși dictatori…
De asemenea, asistăm în ultimii ani la o adversitate fățișă a actanților politici și a patronatelor față de mișcărea sindicală, deși aceasta reprezintă unul din pilonii importanți ai democrației. Sau, poate tocmai din această cauză?…
În România s-a mers până acolo încât anumiți politicieni au cerut public ”terminarea”, eliminarea sindicatelor! Și nu a reacționat nimeni la această amenințare, care încălcă dreptul constituțional la asociere!
În acest context, sindicalismul trebuie să strângă rândurile pentru a putea contracara această tendință distructivă. Poate că mișcarea sindicală este ultima forță care mai poate lupta pentru păstrarea parcursului democratic al omenirii…
”Am hotărât să ne afiliem la Federația Sindicatelor din Transporturi și Servicii Publice – România, deoarece considerăm că fiind uniți putem rezolva mai ușor problemele privind drepturile salariaților pe care îi reprezentăm. Din păcate, tinerii nu sunt atrași de mișcare sindicală. Nu au curaj, sau nu au interes să intre ”la bătaie”. A fi lider de sindicat nu este așa ușor. Nu te naști lider de sindicat, ci te formezi – nu de puține ori am dat cu subsemnatul la procuratură din cauza unei greve… Da un lucru trebuie să înțelegem: este nevoie de mișcare sindicală atât la nivel național cât și la nivel internațional.
Trebuie să ne apărăm drepturile”, mai spune Ionel Chiscăneanu.