Conducerea Federației Sindicatelor din Transporturi și Servicii Publice – România (FSTSP) a avut vineri o întâlnire informală la București. În cadrul acestei ședințe s-au purtat discuții despre situația la zi în toate sindicatele membre și s-au stabilit perioadele în care vor avea loc Consiliul Național FSTSP și Congresul Federației.
Prima temă discutată a fost cea legată de aplicarea Legii 296/2023, prin care se reduce valoarea tichetelor de masa. Deși sindicatele au reușit să impună un Memorandum prin care serviciile comunitare (transport public local, alimentare cu apă, salubritate etc.) sunt exceptate, unele societăți comerciale din această branșă refuză să aplice Memorandumul pe motiv că nu a fost publicat în Monitorul Oficial.
„Concluzia noastră este că Memorandumul este valabil și prevede exceptarea serviciilor comunitare de la reducerea valorii tichetelor”, a spus Vasile Petrariu, președintele FSTSP.
O altă temă de mare interes a fost cea legată de posibilitatea negocierii unui Contract Colectiv pe la nivelul de sectorului de activitate. De asemenea o importanță deosebită ar avea-o negocierea Contractului Colectiv de Muncă Unic Nivel Național.
În momentul de față marea problemă este că nu există patronate reprezentative cu care să se poată negocia aceste Contracte Colective de Muncă.
La final s-a stabilit ca la începutul lunii septembrie să fie organizat o Conferință Națională FSTSP, în cadrul căreia, printre altele, să fie stabilită data unui Congres FSTSP – probabil în luna martie 2025.